Credincioșii din Grințieș au, începând de astăzi, o nouă biserică

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 19, 2021   Autor: Flavius Popa

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, numeroși credincioși din zona Ceahlăului, precum și din părțile județului Harghita au luat parte la slujba de sfințire a bisericii Parohiei „Duminica Tuturor Sfinților” din Grințieșul Mare. După întâmpinarea Părintelui Mitropolit de către preoți, autorități și localnici, clericii au mers în procesiune spre sfântul locaș, unde au oficiat slujba de târnosire. După înconjurarea bisericii de către preoți și credincioși, ierarhul a binecuvântat Sfântul Altar, pecetluind Sfânta Masă, și a sfințit pictura interioară prin stropire cu apă sfințită și prin însemnarea Sfintei Cruci cu Sfântul și Marele Mir. În continuare, Părintele Mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă locașul de cult.

„Această lepădare de sine este, poate, cel mai greu lucru din viață”

În predica ținută după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan atrage atenția asupra faptului că orgoliul reprezintă o piedică în calea mântuirii fiecărui creștin: „În viața noastră creștină pornim dintr-un anumit loc pentru a ajunge într-un anumit loc, ambele fiind foarte bine definite. Și care este punctul nostru de plecare? Luarea Crucii, lepădarea de sine și a urma pe Domnul Hristos. Pentru aceasta suntem botezați, pentru aceasta ne numim creștini, pentru aceasta zidim biserici așezate sub binecuvântarea Crucii, pentru că îl urmăm pe Domnul Hristos prin lepădarea de sine. Această lepădare de sine este, poate, cel mai greu lucru din viață, pentru că lepădarea de sine înseamnă să renunți la mândria ta, la orgoliul tău, la conștiința ta de superioritate în raport cu ceilalți. Orgoliul este mare dușman al călătoriei pe calea lui Dumnezeu. Mândria este marea otravă care ne împiedică și ne ucide în mersul nostru către Dumnezeu. Ambițiile nemăsurate sau conștiința propriei superiorități în raport cu alții constituie marele obstacol pe care dacă nu îl putem depăși, nu ne putem numi pe noi creștini, purtători de Cruce și următori de Hristos”.

La sfârșit, în semn de recunoștință din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintele Dumitru Pintilie - cel care a coordonat în calitate de paroh construcția bisericii până în anul 2017 - a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar actualul paroh, părintele Gheorghe Simionescu, a fost hirotesit iconom stavrofor. Totodată, epitropul Dumitru Ciucanu și cântărețul Vasile Pintilie au primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii comunității parohiale au fost răsplătiți de chiriarh cu distincții de vrednicie.

Biserica „Intrarea Maicii Domnului” din Grințieș se află la 10 km distanță de granița fostului Imperiu austro-ungar, cea care desparte Moldova de Ardeal

Biserica Parohiei Duminica Tuturor Sfinților din satul nemțean Grinţieşul Mare, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, s-a ridicat între anii 2005-2021. Terenul a fost donat, în anul 2004, de către familiile Gheorghe şi Dumitriţa Simionescu, Neculai şi Axinia Simionescu, Alexandrina Ichim, Ștefan şi Arsineta Topoliceanu. Slujba de punere a pietrei de temelie a fost săvârşită, în ziua de 12 septembrie 2004, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Proiectul bisericii a fost realizat de către arhitectul Iulian Diaconescu, inginer în cadrul firmei S.C. Edilproiect S.A. - Piatra Neamț, care a asigurat şi consultanţa tehnică pe parcursul lucrărilor. Zidirea bisericii a început în luna mai a anului 2005. Până în luna ianuarie 2017, lucrările au fost coordonate de preotul Dumitru Pintilie, având colaboratori pe membrii Consiliului și Comitetului parohial, în frunte cu epitropul Dumitru Ciucanu şi cântărețul Vasile Pintilie. Începând cu 1 februarie 2017, părintele Gheorghe Simionescu, noul paroh, a continuat coordonarea lucrărilor până la finalizarea acestora: Sfânta Masă, pictura exterioară, finisajele exterioare ale pereţilor şi temeliei bisericii, pavajul de piatră din jurul bisericii, finisajele la casa de prăznuire şi altele. Pictura interioară în tehnica fresco a fost realizată între anii 2011-2020 de către echipa maestrului Valeriu Roman, pictor bisericesc din Bucureşti.

Tot în parohie se află o bisericuţă de lemn care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. O îmbinare a stilului ardelenesc cu cel moldovenesc. Istoria ei, transmisă prin familiile celor de la Grinţieş, spune că ar fi fost ridicată de 17 familii de refugiaţi din Ardeal, ce au trecut munţii spre libertate în vremea prigoanei religioase a împărătesei Maria Tereza. Acest locaș de cult are ca hram „Duminica Tuturor Sfinților”.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri