IPS Teofan împlinește astăzi 60 de ani

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 19, 2019

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlineşte astăzi, 19 octombrie, 60 de ani. Cu această ocazie, Părintele Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.

IPS Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş. A urmat școala generală în comuna natală și a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, obținând titlul de doctor în Teologie.

În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Între anii 1987 și 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii „Acoperamântul Maicii Domnului“ din Bussy-en-Othe, Franța, iar în 1990 s-a întors în țară, fiindu-i încredințată funcția de secretar al Cabinetului Patriarhal până în data de 15 septembrie 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.

A ocupat această funcție până în anul 2000, îndeplinind în același timp mai multe atribuții. În 2000 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.

Întru mulţi ani cu sănătate şi pază de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră!

Vezi și: Mesajul Părintelui Patriarh Daniel adresat Părintelui Mitropolit Teofan cu prilejul împlinirii a 60 de ani

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri